Feeds:
Posts
Comments

Archive for December, 2008

Anamaria

Ana Maria Tamirjan spera ca 2009 sa fie un an mai plin de medalii decat 2008

Gimnasta Ana Maria Tămîrjan, legitimată la Petrolul Ploieşti, a fost desemnată, ieri, de către Direcţia Judeţeană pentru Sport Prahova, a doua sportivă locală ca valoare. Primul loc a fost obţinut, pentru a şasea oară consecutiv, de campioana olimpică la judo, Alina Dumitru, care a cucerit în acest an şi titlul european, dar şi două medalii de argint în concursurile de Cupă Mondială, la categoria 48 de kilograme.

Componentă a lotului României, Ana Maria Tămîrjan este campioană europeană cu echipa, la Clermont – Ferrnad, unde a cucerit şi medalia de bronz la sol. Mai mult, deşi era accidentată ea a contribuit decisiv la urcarea României pe a treia treaptă a podiumului olimpic, la Jocurile Olimpice de la Beijing. “Sincer, nu mă aşteptam să prind acest podium la finalul anului. 2008 a fost un an greu, în care am avut multe probleme medicale, iar satisfacţia este cu atât mai mare acum. În plan personal aştept Mondialele şi Europenele de la anul, de unde vreau să revin cu medalii. În rest, îmi doresc sănătate şi putere de muncă“, a declarat gimnasta pentru Mediafax.

Locul trei al ierarhiei a fost ocupat de pugilistul Georgian Popescu, locul 5 la JO, la categoria 60 de kilograme.

Cei trei sportivi au primit cupe, diplome şi bani: 5.000 lei – locul 1, 3.000 lei – locul 2 şi 2.000 lei – locul 3. Mai mult, medaliatele olimpice, Alina Dumitru şi Ana Maria Tămîrjan au fost invitate să-şi lase amprenta în holul Direcţiei Judeţene pentru Sport.

Prosport

Read Full Post »

AnaCampioană europeană cu echipa şi medaliată cu bronz continental la sol, Ana Maria Tămîrjan se recuperează după fisura de femur pe care a suferit-o cu puţin timp înainte de plecarea la Jocurile Olimpice de la Beijing. Acolo, prin evoluţiile ei, Ana a contribuit decisiv la urcarea României pe a treia treaptă a podiumului olimpic.

După câteva luni de pauză, micuţa ploieşteancă a revenit în sală, ea dorind să recupereze cât mai repede timpul în care nu s-a putut antrena.„Ana evoluează foarte bine, e foarte motivată. A început antrenamentele, mai mult a refuzat să plece în vacanţa de iarnă, ea dorind să rămână să se pregătească. Dorinţa ei e să meargă la Cupa Americii şi cum până atunci mai sunt apropae două luni, vrea să tragă cât mai tare pentru a lucra pe aparate. Este revenirea care ne bucură cel mai mult. Ea nu va merge acasă în vacanţă, la solicitarea ei, va avea doar o singură zi în care va fi alături de ai ei, în rest o să fie la pregătire”, ne-a declarat antrenorul coordonator Nicolae Forminte. Cupa Americii va avea loc pe anul viitor, pe 21 februarie, la Chicago.

Lotul olimpic feminin de gimnastică se va afla în perioada 19-28 decembrie în cantonament la munte, la Poiana Braşov.

Articol scris de Mirela Basescu in Prosport

Read Full Post »