Feeds:
Posts
Comments

Archive for August, 2010

Un interviu cu lebăda României.

Este una dintre cele mai frumoase gimnaste din România iar în 2008 şi 2009 a fost printre cele mai bune gimnaste din ţară, contribuind decisiv la prezenţa echipei României pe podiumul de la Beijing.

Din păcate, Anamaria Tămîrjan şi-a anunţat retragerea în iunie 2010. Această ştire mi-a lăsat un gust amar. M-a făcut să regret că nu am aflat mai multe despre această minunată gimnastă cât timp aş fi putut. Atunci m-am decis să o contactez, iar Ana, generoasă cum este, a fost amabilă să-mi răspundă la întrebări.

Bea: Cum eşti, Ana? Ce mai faci?

Ana: Sunt bine, mulţumesc. Sunt studentă acum – m-am înscris la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport a UNEFS, Bucureşti.

Bea: Ce te-a făcut să te retragi? Când ai încetat să te mai antrenezi?

Ana: Problemele de sănătate nu m-au lăsat să mai continui. Am trecut prin operaţii chirurgicale la ambii genunchi. Prima operaţie a avut loc în noiembrie şi a doua în ianuarie. Nu m-am mai antrenat de atunci. Am făcut doar antrenamente fizice pentru recuperare.

Bea: Am observat că sunt oameni în jurul tău (mă refer cel puţin la prietena noastră dragă Gabi Drăgoi şi Corina Ungureanu) care au încercat să te încurajeze să revii în gimnastică. Care sunt şansele să revii?

Ana: Deocamdată, mă focalizez în principal pe viaţa mea personală. Voi vedea cum decurg lucrurile.

Bea: Să vorbim despre debutul tău ca şi gimnastă. Spune-ne câte ceva despre primele tale competiţii…

Ana: Orice început este greu. Depinde de fiecare cum reuşeşte să se adapteze. Pe atunci nu ştiam ce este o competiţie sau cât de importante sunt concursurile. În timp le-am înţeles importanţa.

Bea: Care a fost aparatul tău preferat ca şi junioară? A rămas acelaşi de-a lungul carierei?

Ana: La juniorat, ca şi la seniorat, aparatul meu favorit a fost bârna.

Bea: Nu ai reuşit să debutezi ca şi senioară în marile competiţii în 2007 din cauza unei accidentări aşa că unul din primele tale concursuri mari a fost Campionatul European din 2008. A fost un mare succes pentru o începătoare: în calificări ai avut al patrulea punctaj la bârnă şi sol. Ai fost surprinsă de medalia la sol?

Ana: În 2007, înainte de Campionatele Mondiale de la Stuttgart, m-am accidentat la genunchi şi nu am mai putut concura. A urmat o perioadă dificilă… recuperarea… două luni nu m-am putut urca pe aparate. Dar 2008 a fost anul meu… am început bine de la primul concurs important, Europenele de la Clermont Ferrand. Nu m-a surprins medalia de bronz de la sol deoarece m-am antrenat foarte mult şi chiar îmi doream o medalie individuală.

Bea: Al doilea concurs mare a fost Olimpiada de la Beijing. Ai fost atunci unul dintre cei mai importanţi oameni ai echipei (ai concurat la toate cele patru aparate în finala pe echipe). Cum ai descrie această experienţă? Ai înţeles atunci ce “misiune” importantă aveai?

Ana: Olimpiada a fost o provocare pentru mine. Cu trei luni înainte avusesem o întindere în zona inghinală. La început nu m-am speriat deoarece mai trecusem peste probleme de sănătate, aşa că am continuat să mă antrenez. În timpul antrenamentelor, şi la fel în timpul Olimpiadei am concurat cu dureri foarte mari. După ce s-au încheiat calificările şi finala pe echipe nu am mai putut suporta durerea şi atunci antrenorul m-a dus la un medic care mi-a făcut un MRI. Rezultatul nu a fost foarte bun. Diagnosticul pus a fost fisură de femur.

A fost o “misiune” dificilă dar am încheiat-o cu bine.

Bea: Cum a fost anul 2009 pentru tine? Mă gândesc că ai început cu o mare dorinţă de muncă (am citit că ai renunţat la vacanţa de iarnă să te poţi antrena pentru American Cup) şi la final totul a părut să iasă pe dos.

Ana: În 2009 am avut bucurii dar şi dezamăgiri. Nu mi-am revenit complet după fisura de femur iar la Campionatele Europene de la Milano aveam din nou dureri. Bucuria a venit de la medalia de argint obţinută la bârnă, pentru că bârna este aparatul meu preferat.

Bea: Care a fost cel mai fericit moment pentru tine în 2009 şi care a fost cel mai trist?

Ana: Cele mai frumoase momente din 2009 au fost medalia de la Milano şi aniversarea majoratului. Cel mai trist a fost la Mondialele de la Londra unde nu m-am putut concentra să fac un concurs bun. Nu am reuşit să mă acomodez cu sala şi echipamentele. Acele Campionate Mondiale vor rămâne în mintea mea ca un obiectiv ratat. Îmi doream foarte mult o medalie.

Bea: Care este medalia pe care o preţuieşti cel mai mult şi de ce?

Ana: Cea mai preţuită medalie este cea de la Olimpiadă pentru că a fost cel mai dificil concurs din toată cariera mea.

Bea: Am observat că fetele din lotul naţional par optimiste în legătură cu schimbările ce au avut loc după Europene (te rog să mă corectezi dacă greşesc).

Ana: Nu ştiu ce să spun, nu am lucrat niciodată cu d-na Mariana şi d-nul Bellu… deşi mi-aş fi dorit.

Bea: Aşadar, cum ţi se pare atmosfera la lotul naţional?

Ana: Nici la această întrebare nu ştiu ce să-ţi răspund pentru că m-am retras înainte ca cei doi antrenori, Mariana Bitang şi Octavian Bellu, să se întoarcă.

Blogul de gimnastică a lui Bea: http://gymnasticsnoceiling.blogspot.com

Sursa: The Couch Gymnast Magazine

Read Full Post »

An Interview with the Romanian Swan.

 

She is one of the most beautiful gymnasts from Romania, and in 2008 and 2009 she was among the best gymnasts from this country, decisively contributing to the team’s presence on the podium in Beijing.

Unfortunately, Anamaria Tamirjan announced her retirement in June 2010. This news left me with a bitter taste in my mouth.  It made me feel regret over not having found out more about this great gymnast while I could. That was when I decided to contact her and Ana, being such a generous person, was kind enough to answer my questions.

Bea: How are you, Ana? What are you doing these days?

Ana: I am fine, thank you. I am a student now – I have enrolled to study at the Faculty of Physical Education and Sports in UNEFS, Bucharest.

Bea: What made you retire? When did you stop training?

Ana: Of course, my health problems did not allow me continue. I underwent surgery on both knees. The first surgery was in November and the second in January. I have not trained since. I did only physical training for recovery.

Bea: I have noticed that there are people around you (I am referring at least to our dear Gabi Dragoi and Corina Ungureanu) that tried to encourage you return to gymnastics. What are the chances for a comeback?

Ana: For now my main focus is my personal life. I will see how things go.

Bea: Let’s talk about your beginning as a gymnast. Tell us a few words about your first competitions…

Ana: Any beginning is tough. It depends on each person how well he/she manages to adjust. Back then, I did not know what a competition was or how important contests were. In time, I understood their importance.

Bea: What was your favorite apparatus as a junior? Did it remain the same throughout your career?

Ana: As a junior and as a senior, my favorite event was the balance beam.

Bea: You did not manage to have your debut in the big competitions as a senior in 2007 due to an injury so that one of your first contests was the 2008 Europeans. That was a great success for a beginner: in the qualifications you had the fourth score on balance beam and floor. Were you surprised by your floor medal?

Ana: In 2007, before the Worlds in Stuttgart, I had a knee injury so I could not compete. Of course a difficult period followed…recovery… for two months I did not train on the apparatus. But 2008 was my year… I started well from the first important contest, the Europeans in Clermont Ferrand. I was not surprised to take the bronze medal on floor because I had trained a lot and I really wanted an individual medal.

Bea: Your second big contest was at the Olympics in Beijing. You were then one of the most important members of the team (you competed on four events in the team finals). How would you describe this experience? Did you understand then how important your “mission” was?

Ana: The Olympics was a challenge for me. Three months before I  had had a groin stretch. At first I was not scared because I had overcome health problems before, so I kept on training.  During training, as well as at the Olympics I competed with a lot of pain. After the qualifying round and the team finals ended I could no longer bear the pain and our head coach took me to see a doctor where I had an MRI. The result was not a very good. The diagnosis was a cracked femur.

It was a difficult “mission” but I passed it with flying colors.

Bea: How was 2009 for you? I am thinking that you started with a great desire to work (I read you gave up to your winter vacation to train for the American Cup) and in the end everything seemed the opposite.

Ana: In 2009 I had joys but also sorrows. I did not recover completely after the femur crack and at the Europeans in Milan I was in pain again. The joy was the silver medal on beam, because the beam is my favorite event.

Bea: What was the happiest moment in 2009 for you and what was the saddest?

Ana: The best moments in 2009 was the medal in Milan and turning 18.  The saddest was at the Worlds in London where I could not concentrate for a good contest. I did not manage to get confortable with the event hall and with the equipment. These Worlds will remain in my mind as a failed objective. I wanted a medal really badly.

Bea: What is the medal that you cherish the most and why?

Ana: My most cherished medal is the one from the Olympics because it was the most difficult contest in all my career.

Bea: I have noticed that the girls from the national team seem optimistic about the changes that took place after the Europeans (please correct me if it isn’t so).

Ana: I don’t know what to tell you, I never worked with Mrs. Mariana and Mr. Belu… although I really wish I had.

Bea: So, how do you find the general feeling within the national team?

Ana: I don’t know what to answer to this question either because I retired long before the two coaches, Mariana Bitang and Octavian Belu returned.

Bea’s Romanian Gymnastics Blog:  http:/gymnoceiling@blogspot.com

Source: The Couch Gymnast Magazine

Read Full Post »

Ana…

I don’t know about you but I really really miss Ana 😦

Read Full Post »